Lacrimile sunt cuvintele pe care inima nu le poate rosti.

Comments (0) EU, Oameni

lacrimile

Pentru articolul de astăzi am ales un subiect oarecum delicat pe tema căruia am primit multe întrebări. Având în vederea că toată lumea mă știe râzând indiferent de situație și mereu afirm că zâmbetul este accesoriul la care nu renunț niciodată, atunci când se întâmplă să îmi mai curgă câte o lacrimă cei din jur sunt, oarecum, în stare de șoc. Prin urmare, m-am gândit să vă spun astăzi un secret: nu, nu este nicio rușine să plângi. Și eu plâng și o pot recunoaște fără să mă tem. Există momente în care lacrimile au o putere magică, eliberatoare, de care avem toți nevoie.

Așadar, vă invit să citiți răspusurile mele, răspunsuri pe care viața mi le-a confirmat.

„Sunt lacrimile un semn al slăbiciunii?”

Nu! Cu siguranță, nu! Așa cum spunea și Rumi, „există o sacralitate în lacrimi. Nu sunt semnul slăbiciunii, ci al puterii. Vorbesc mai elocvent decât zece mii de limbi. Sunt mesagerii durerii copleșitoare și ai dragostei nerostite.”

Mulți dintre noi am crescut cu ideea că a plânge este ceva rușinos. Din contra, consider că este apanajul oamenilor curajoși. Iar aici nu ma refer la plansul acela isteric cu care vrem să impresionăm ci la lacrimile care, decent și curajos, ne brăzdează uneori obrajii. Ele arată că suntem umani, că suntem naturali și că nu ne temem de trăirile noastre și nici nu vrem să ne ascundem în spatele aparențelor. Suntem noi, cu tot ceea ce însemnăm si suntem împăcați cu acest lucru.

„Este plânsul dăunător?”

S-a dovedid științific faptul că plânsul este sănătos. Un studiu realizat de Dr. William Frey de la Universitatea din Minnesota a demonstrat că plânsul (provocat de emoții și sentimente) îmbunătățește cu 88% starea de spirit a oamenilor, ajută la vindecare, crește imunitatea și reduce nivelul de furie și stres.

„A plânge înseamnă a ceda?”

Și aici răspunsul este nu. Îmi aduc aminte de o istorie draguță. Eram la un eveniment special unde, o persoană cu funcție importantă dar fără aptitudinile necesare pentru a o ocupa mi-a încurcat organizarea. Adăugăm și faptul că era un eveniment ce se și înregistra pentru a fi transmis ulterior? Ei bine, ce era de făcut? Să îi spun câteva cuvinte nu tocmai ortodoxe? Nu îmi stătea în fire! Să mă cert? Nu era o soluție. Și totuși simțeam că explodez. Prin urmare, am fugit afară unde am lăsat lacrimile să curgă în voie pentru câteva clipe, apoi le-am șters, am revenit în încăpere mai hotărâtă, mai sigură pe mine și am rezolvat situația.

Dacă nu te lași copleșit de durere și nu rămâi prizonierul lor, lacrimile vor șterge frustrarea și îți vor da forța necesară să te lupți. Nu le ascunde pentru că, închise în sufletul tău, se vor transforma într-o durere surdă. În situația de mai sus nu am considerat plânsul o slăbiciune. El doar mi-a oferit detașarea necesară pentru a putea vedea situația mult mai limpede.

„Este greșit să plângem în fața copiilor?”

Poate cea mai grea întrebare. Până acum câteva zile, v-aș fi spus probabil că da. Până când am primit cea mai frumoasă lecție de la fiul meu de 7 ani. Era seara, eram obosită și în gestionam emoțiile destul de greu. Fusese o zi cu multe provocări și presiuni. Știam că este la el în camera așa că șansele să mă vadă plângând erau minime. Sau nu…În timp ce lacrimile-mi curgeau avalanșe pe obraji, aud o voce caldă. „Mami, e ok, vin acum să te iau în brațe.” și talpițe ce alergau repede-repede pentru a ajunge la mine. În timp ce mă lua în brațe și-a continuat discursul cu înțelepciunea unui om mare. „E ok, mami. Și eu mai plâng. Dar trece. Acum mă lași să-ți șterg ochii? O să fii mai bine. Gata? Acum zâmbești?”

A fost un moment care ne-a apropiat și care l-a responsabilizat. Rolurile se inversaseră. Prin urmare nu este o lipsă de responsabilitate să le arătăm copiilor că suntem umani, că și noi avem diverse trăiri și nu este greșit atât timp cât nu devine un obicei.

Pentru final v-am păstrat un citat care consider că înglobează toate ideile de mai sus: „Plângi. Iartă. Învață. Mergi mai departe. Lasă ca lacrimile tale să ude semințele fericirilor viitoare.”

Comments are closed.

More in Oameni, Scrisori de bine
Filtru de aer împotriva virusului COVID 19
A fost realizat primul filtru de aer capabil să rețină și să omoare virusul COVID 19.

Cercetătorii de la Universitatea din Houston au reușit să realizeză un filtru de aer capabil să prindă și să omoare...

Close