O altă perspectivă pentru carantină: suntem într-un „test al bezelei”

Comments (0) Uncategorized

Ați auzit vreodată de „testul bezelei”? În 1972, Universitatea Stanford a găzduit un experiment pentru a studia conceptul de recompensă întârziată, iar ideea era una simplă: unui copil i se oferă posibilitatea de a alege între o recompensă imediată sau două recompense în cazul în care reușește să aștept o perioadă limitată de timp. Concluziile preliminare ale studiului au fost că acei copii care au avut voință și au putut vedea avantajul de a aștepta, au reușit ulterior să aibă o viață mai bună în termeni de performanțe educaționale, calitate a vieții și altele.

Perioada de distanțare socială în care ne aflăm poate avea momente complicate. Nu de puțin ori am simțit că ceea ce fac nu are sens, că nu e normal să stau atât de mult în casă, că poate e prea mult. După care mi-am amintit de testul bezelei. Ca exercițiu pentru a ne antrena optimismul, cred că ar ajuta să considerăm că ceea ce ni se întâmplă acum este un soi de test al bezelei pe care noi trebui să ni-l aplicăm, fără vreo intervenție externă.

Și are logică. Pentru noi, în acest moment, recompensa imediată ar fi să ieșim afară. Să mergem să ne vizităm prietenii, să ne vedem părinții, să stăm o zi întreagă în parc, bucurându-ne de vremea bună. Dar dacă am facem asta, am rata cu siguranță recompensa întârziată. În cazul nostru, recompensa întârziată este are o miză uriașă: sănătatea noastră și a celor din jur. 

Chiar dacă pentru oamenii de știință tot ceea ce se întâmplă legat de acest virus este ceva nou, specialiștii sunt de acord cel puțin într-o privință: distanțarea socială și fizică este măsura care poate influența în favoarea noastră răspândirea bolii. Spre deosebire de experimentul derulat la Stanford, recompensa imediată nu este o simplă bezea, ci o bezea care, pe termen lung, s-ar putea dovedi a fi nocivă.

Cu siguranță e complicată această perioadă în care, cel mai probabil, multora ni se cere sau ni se recomandă să facem ceva ce nu am mai făcut niciodată: de sărbători, să nu fim aproape de cei dragi nouă. Dar să ne gândim altfel: când în timpul vieții noastre s-a mai întâmplat ca o singură boală fără vaccin și fără tratament să ajungă în mai bine de 170 de țări și să infecteze peste 2 milioane de oameni? 

Hipocrate se presupune că ar fi rostit la un moment dat o frază ce avea să devină celebră: vremurile disperate cer măsuri disperate. El se referea tot la boli și iată că ideea este aplicabilă și câte milenii mai târziu. Pentru a ne lupta cu ceva ce nu am mai întâlnit până acum este pur și simplu logic să fie necesar să facem lucruri pe care nu le-am mai făcut. Iar recompensa întârziată este clară, în cazul în care rezistăm tentației de a alege recompensa imediată: criza va trece și -încet, încet- lucrurile vor reintra într-o oarecare formă de normalitate. Cred că este important ca în astfel de momente să „săpăm” adânc acolo unde ne înmagazinăm noi resursele de voință. Acolo trebuie să găsim ceea ce ne este necesar pentru a face față acestei perioade, pentru a fi empatici, pentru a gândi într-o perspectivă largă și pentru a ne gândi la binele celorlalți măcar atât de mult cât ne gândim la binele nostru. Nu cred că în vreun alt mod am putea ajunge la recompensa pe care ne-o dorim.

Comments are closed.

More in Oameni
Căsătoriile pe Skype, ultima modă în vremea Coronavirusului

Noul coronavirus a provocat nu numai o pandemie de proporții globale, ci și schimbări sociale la care nimeni nu s-ar...

Close