Repsonsabilitate naturală și asumare – drumul spre libertate

Comments (0) Oameni

responsabilitate naturală

Într-una dintre cărțile lui Osho se regăsește o frumoasă poveste. În India exista un templu chiar în vârful unui munte. Singura cale de a ajunge la el era mergând pe jos iar aceasta reprezenta adevarata magie: efortul depus pentru a ajunge acolo. Iar legenda spunea că fiecare persoana trebuie să meargă acolo măcar o dată în viața.

Un cuplu de englezi, ambii în jur de cincizeci de ani, a decis să parcurgă drumul până la templu. Atunci când oboseau, se așezau pentru a face o pauză. Într-una dintre aceste pauze, au văzut urcând o fată tânără și foarte mică de înălțime. Parcurgea același drum ca și ei și părea că ține ceva în brațe. Când aceasta a ajuns în dreptul lor, ei au putut realiza că ducea în brațe un bebeluș. Au oprit-o și au întrebat-o: „Nu ești obosită? Am mers pe același drum ca și tine și ne simțim extenuați. Nu este acest copil o povară?” Ea i-a privit lung, le-a zâmbit și le-a spus: „Nu, nu este o povară. El este fratele meu.”

Mi s-a părut o frumoasă ilustrare a ceea ce înseamnă responsabilitate naturală. Ea nu reprezintă o obligație ci este ceva ce îți dorești să faci. Vine într-o formă intrinsecă. Putem, astfel, extinde ideea către sfera problemelor. Dacă am o provocare și doar mă plâng, nu înseamnă că fac ceva în acest sens. Atunci când apare o problemă, în mod natural trebuie să faci ceva cu privire la ea, nu să aștepți ca cineva să vină să o rezolve. Nu este o regulă scrisă ci este ceva de la sine înțeles. La fel ca și în cazul unui copil de care este firesc să ai grijă.

Atunci când creștem, învățăm să asociem responsabilitate cu vinovăția. Dacă ceva nu merge bine, intră în discuție ideea de responsabilitate și factorul vinovație. Cine va mărturisi că a făcut ceva greșit? Să luăm exemplul unui copil care sparge fereastra unui vecin cu mingea. El va încerca să să dea vina pe alți copii sau să mintă în loc să îți asume responsabilitatea pentru ce a făcut. De ce? Pentru a încerca să fugă de pedeapsă.

Eu sunt printre persoanele norocoase care, în copilărie, au fost învățațe un cuvânt magic în raport cu ideea de responsabilitate: asumare. Atunci când am întrebat-o pe mama ce înseamnă să fii responsabil ea mi-a spus simplu și clar:: „Să poți să îți asumi ceea ce ai făcut.” Și de aici toate lucrurile au venit natural și nu ca o povară. Pentru mine, ele nu se împărțeau în pedepse și recompense ci în puterea de a-mi asuma orice decizie luată. Iar dacă ea nu mă conducea exact în locul unde speram, continuarea era clară: trebuia să îau o decizie pentru a continua și nu să pierd timpul încercând să ascund.

Sunt prea îndrăzneață să spun că, în acest context, am putut privi responsabilitatea ca pe o sursă de libertate? Cu siguranță, nu! Ea mi-a permis mereu să fie într-o permanentă discuție cu mine și să-mi iau propriile decizii. „Astăzi vreau să fac un anumit lucru. Bun. Ce consecințe are el? X, Y, Z, T. Mi le asum?” Atunci când ideile curgeau natural, responsabilitatea în cazul în care se propaga un scenariu mai puțin bun venea ca ceva firesc și nu ca un sentiment de vină. Fusese decizia mea deci trebuie să acționez indiferent de direcția în care evoluaseră lucririle. Și, de fiecare dată, primeam cel mai frumos premiu: libertatea de decizie, de a fi eu însămi sentimentul de împăcare.

Astăzi aș putea spune fără nicio reținere că, pentru mine, responsabilitatea înseamnă puterea de a ține mereu capul sus, toate deciziile din viață fiindu-mi asumate. Pentru tine ce reprezintă conceptul de responsabilitate naturală?

 

 

 

Comments are closed.

More in Oameni
Căsătoriile pe Skype, ultima modă în vremea Coronavirusului

Noul coronavirus a provocat nu numai o pandemie de proporții globale, ci și schimbări sociale la care nimeni nu s-ar...

Close