Un veteran din UK a strâns donații de 12 milioane £ plimbându-se în curte

Comments (0) Oameni

Capacitatea de face fapte bune nu are nicio legătură cu vârsta, iar acest lucru este cel mai bine demonstrat de un veteran de război din Marea Britanie care, deși se deplasează folosind un cadru, a reușit să strângă donații de peste 19 milioane de lire doar plimbându-se prin curtea casei lui.

Tim Moore are 99 de ani și inițial își propusese să parcurgă lungimea curții sale de 100 de ori până la data la care împlinește 100 de ani, adică 30 aprilie. Povestea lui a ajuns în social media unde a emoționant o mulțime de internauți, cu atât mai mult cu cât veteranul de război își propusese să adunce 1000 de lire pe care să îi doneze ulterior Departamentului de Sănătate din Regat. În doar câteva zeci de ore de la publicarea poveștii, Tim a strâns nu mai puțin de 4,8 milioane de lire, iar de curând suma a depășit 19 milioane de lire. 

Totul se întâmplă în curtea casei în care Tim Moore, fost căpitan în armata britanică în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, locuiește alături de familia sa. El s-a arătat impresionant de reacția publică, explicând faptul că nici măcar nu ar fi îndrăznit să viseze la o astfel de evoluție a ideii sale. 

Povestea a impresionat cu atât mai mult cu cât, cel mai probabil, Tim își va petrece ziua de naștere în izolare la domiciliu, în condițiile în care Marea Britanie este puternic afectată de criza provocată de noul coronavirus. Dacă doriți să vă alăturați cauzei promovată de veteranul britanic, puteți accesa acest link.

Comments are closed.

More in Oameni
Căsătoriile pe Skype, ultima modă în vremea Coronavirusului

Noul coronavirus a provocat nu numai o pandemie de proporții globale, ci și schimbări sociale la care nimeni nu s-ar...

Close